Am vazut porumbei. Si alataieri, si ieri, si azi, si poate maine si in fiecare zi dupa aceea. Am vazut banci sub crengi acoperite de soare  si am vazut timpul. Apoi am vazut totul de parca m-as fi aflat in fata unui diapozitiv cu toate pozele diferite ce se derula cu repeziciune in fata mea. Si eram oarba.

Toate ideile mele se termina cu o contradictie. Nu stiu de ce, dar asa e, am observat ca si intr-o discute, imi dau dreptate la inceput, apoi remarc ca punctul meu de vedere e unul prost, insa eu tot imi sustin cu vehementa parerile, apoi fug pentru ca stiu ca sunt slaba.

Nu m-am hranit in ultima vreme, sau poate n-am nimerit destinatarul, si in loc sa bag furculita in gura, mi-am bagat-o in ochi. Si am devenit oarba. Apoi pleoapele au devenit din ce in ce mai grele si mangaierea de pe buze ma trimitea cu gandul la ceva ancestral, la o iapa cu un mar in mana, si cu zambet de copila, insa surasul ei ascundea ceva pervers..Apoi am vazut din nou roscata cu pielea alba ca matasea intinsa intr-un pat cu baldachin si am stiut ca o iubesc. Am stiut ca rosul parului ei era de fapt sangeriul venelor mele ranite. Ah cat de teribilista pot sa fiu.

N-am fost niciodata o vicioasa si stie si el, insa a reusit sa ma sedeze si sa intru de atatea ori in sevraj, sa vreau mai mult, sa pompez putere. Apoi am avut o insomnie cu dureri crunte de cap si am plans. Am plans cu bani, practic de pe genele mele atarnau monede si din fumul tigarii mele ieseau chinezoaice. Cum poate sa iasa o chinezoaica din fum? Sau bani din lacrimi. E o porcarie.

De fapt toate gandurile astea servesc la nimic. Si sa stiti ca nimicul asta e maaaare.  E un fel de patrat impartit in doisprezece patrate opuse la varfuri, fiecare loc gol cerand cate ceva. Apoi visam ceva urat si ma trezeam plangand, iar si iar.

Si nimic din ce as putea povesti n-ar putea exprima tot ce am in cap. E un fel de exprimare a inexplicabilului.  Si totusi scriu, pentru ca literele imi sunt la indemana. Imi e mai uspr asa, nu-si poate da nimeni seama daca sunt slaba, insa eu recunosc treaba asta. E o falsa confesiune, stiu. Chiar daca spuneam ca nu e asa, stiu care e adevarul. M-am cunoscut si am fost dezamagita. Apoi m-au cunoscut si altii, si altele. Si fiecare partida avea magia ei, tigarile ei, gustul si mirosul ei. Ale ei, pentru totdeauna cu bomboane de ciocolata in emotia examenului.

Si am mers mai departe, si adidasii s-au scofalcit, si mi-am cumparat altii.

Fetele vorbesc despre iubire si ne intreaba noi cum iubim.

Eu n-o sa ma rezum doar la link, cred ca ar fi cel mai scurt post al meu si in plus, pur si simplu nu pot sa nu scriu si eu ceva pe tema asta mai ales cand e vorba de iubire.

Sa va spun cam cum am prestat eu despre amor pana acum. Si n-o sa ma refer la tot ce am iubit eu pana acum ci doar la trecutul apropiat si prezent. La o anume iubire, la cea mai cea.

Pai intai am luat niste urechi mari si atentie pe care le-am framantat cu sinceritate. Dupa ce totul s-a inglobat in timp, mi-am cumparat o pereche de adiasi pentru drumuri lungi si anevoioase. Am iubit cu patima si compromis, cu ciocolata multa si lesinuri de ras. S-a intamplat sa fie compromisuri, nu s-a intamplat sa fie pareri de rau. Am pus si sare si piper. A fost o iubire orgasmica cu multe chistocuri de tigara aruncate de pe terasa blocului unde am fost cei mai frumosi si cei mai puri. Apoi am plans si am iubit mai departe. A fost o poveste ca-n povesti care se va termina perfect.

Da, e adevarat. Si cand cititi aici nu va ganditi la declaratii de genul ” te oobesk pooioots”. Povestea asta mai are nevoie  de catva timp inainte sa fie asternuta. Am toate moomentele subiectului in afara de deznodamant. Va urma.

Deci, voi cum iubiti?

Azi noapte am visat ca cineva imi hackuise blogul. Aspectul era acelasi numai ca adaugase niste butoane colorate foarte strident care nu se potriveau deloc cu culorile blogului, si erau articolele respectivului peste tot si categoriile erau impartite si era ciudat rau. Undeva in sidebar scria numele hackerului pe sub un articol sau ceva : ” by Moli” parca scria. In fine. Apoi m-am trezit si am deschis calculatorul si ii spuneam lui Habibi ca am visat ca cineva imi hackuise blogul, si cand am intrat, chiar era hackuit!!

Apoi m-am trezit de-adevaratelea, dar n-am intrat imediat pe blog, stiam ca doar visasem. Bun. Acum, care e ironia. Mai demult am primit un mail de la cineva care imi spunea ca din cauza unei greseli a dat de parola unui cont de-al meu de pe un site si ca sa-l contactez sa-mi dea parola noua. Nu m-am grabit ca nu intrasem de mult pe respectivul site si am zis hai lasa altadata.

Astazi m-a contactat adminul siteului in legatura cu un mail dat de pe contul meu dar care nu era dat de mine si in fine, o intreaga incurcatura, nu asta conteaza de aia nu am dat nici nume ca nu asta urmaesc eu, scandaluri sau ceva de genul.

M-a intrigat ca am visat ca cineva isi pusese blogul peste al meu si eu nici macar in Dashboard nu puteam sa intru. De ce m-a intrigat atat de mult? Pentru ca totul s-a intamplat intre bloggeri. Eh, asta e, trecem peste.

Ma mir cum de n-am visat de treaba cu Banc Post..

Cand scriam postul ala aberant m-am gandit la o chestie. De fapt, a fost asa ca un fel de “revelatie”. Am zis ca viata unui om se inparte in 4 etape. E ca un fel de functie sinus cu perioada principala 4 traiuri , apoi o ia de la capat. Poate atunci se reincarneaza, nu stiu.

Bun, incepe cam asa: omul traieste, simte, e viu, isi petrece viata. Ploaia cade se sus in jos. Apoi moare. Asta e etapa I.

Etapa II consta in trairea mortii, e un fel de regresie a etapei I.

Etapa III este aflata intr-un sens opus etapei I si e un fel de moarte a mortului unde totul e pe jos. Ploaia cade se jos in sus.

Ultima etapa, e asemanatoare celei de-a II si este o regresie a etapei III. E un fel de moarte a vietii. Dupa aceasta etapa omul revine la etapa I unde traieste, simte si ploaia cade de sus in jos.

Bat campii cu gratie, nu-i asa?

In fiecare dimineata inainte sa imi faca cate un cappucino se ducea sa ia paine. Numai doua, mai multe nu erau necesare. De fapt, el era singurul care manca paine din casa. Avea grija sa ma anunte de fiecare data ca “se duce in spate sa ia paine”. Niciodata nu lua numai paine. Inainte se intorcea cu cate o ciocolata cu rom pentru mine, acum se intoarce cu sticla de vodka pe care o ascunde in debaraua lui plina cu scule si fiare si coardoane de la telefoane vechi, care s-au stricat de mult.

Sta si trage cate un gat din sticla in fata debaralei, care sunt de fapt doua rafturi suspendate in holul dinaintea bucatariei, dupa usa intredeschisa, ca nu cumva sa il vad eu. De parca mi-ar pasa.. De fapt, de cand a murit mama, pentru ca mama a murit din cauza lui, din cauza indolentei lui, din cauza ca muncea ca o sclava saraca si el isi batea joc de ea, mie a inceput sa nu-mi mai pese. Nu-mi mai pasa nici de mine.

Devenisem o rebela, careia parul deja nu mai avea nici o culoare si nici o forma. Era ars si intotdeauna murdar oricat l-as fi spalat . Hainele erau rupte si ponosite. Aveam haine noi, curate, nu era nici o problema, dar nu-mi pasa. Devenisem murdara, lipseam noptile de acasa si de multe ori nici nu-mi aminteam ce facusem in noaptea precedenta. Eram promiscua. Nu-mi pasa daca o ardeam cu baieti sau fete, tot in pat ajungeam, eventual cu ambii. Traiam intr-o continua stare de nepasare, de delasare, de nimic..

Citeam mult, nu eram proasta, insa tot cheful de viata parca imi pierise. Imi placea sa citesc tot felul de aberatii care de fapt in esenta lor erau niste genialitati. Idiotul de Salvador Dali ma dezgusta de fiecare data, insa il citeam aproape in fiecare seara. Stingeam tigarile pe copertele cartii lui, mi se parea amuzant. De multe ori, cand citeam adevaruri care ma dureau, luam jumatatea de foarfeca, pentru ca atat ramasese de cand aruncasem cu ea dupa tata, si ma taiam pe coapsa. Nu puneam toata lama pe piele, ci numai varful si pana la jumatatea lamei. Intai apasam pe toata lungimea ei, si apoi trageam incet spre varf. Multe dintre taieturi erau paralele, altele erau intretaiate, unele chiar taietura peste taietura. Nu ma mai durea de mult, pielea isi pierduse din sensibilitate din cauza cicatricilor. Mi se parea ca arata ca un sorici de porc scarbos, si apoi imi imaginam sacrificiul animalului si alergam repede la baie sa vomit. Stateam si fumam pe muzica lui Marlin Manson si ma uitam cum sangeram. Era cea mai sublima senzatie.

M-am trezit azi la fel ca ieri, cu durerea de stomac dintotdeauna si o senzatie de voma. Am iesit sa ma duc la baie si l-am vazut iar pe taica-miu in fata debaralei luand cate un gat din sticla de vodka. Imi doream si azi sa confunde sticla cu cea de gaz sau de otrava pentru gandaci. Ma gandeam ca i-ar usura situatia, nu s-ar mai chinui atat. In plus, facea prostia sa-si ia pastilele cu alcool. Da.. pe noptiera lui erau cutii intregi de pastile. Nu ma interesa pentru ce, dar stiam ca e bolnav.

M-am gandit ca azi o sa fie la fel ca ieri. M-am imbrac, am plec la vecinu de sus sa prestez ceva despre prietenie, ca sa trag ceva, ca deh, nimic nu e pe gratis, si apoi m-am duc ametita sus pe bloc. Nu, nu incercam sa ma sinucid, dar acolo ma simteam cel mai bine. Nu vedeam pe nimeni, in afara de niste nenorocite de pasari. Dupa ce mi-a trecut efectul, m-am dus la scoala, ca sa de unde sa plec, pentru ca la felul in care aratam, nu ma lasau sa intru. Asa ca ma duceam in prima bodega care imi iesea in cale si sigur trebuia sa gasesc vreun boschetar cu care sa port o discutie inteligenta despre viitorul presedinte care face propaganda cu mici si bere sau despre orice altceva, altceva inteligent, bineinteles.

Se termina ziua, ma duceam acasa, bagam in mine iaurt ca sa am de ce sa vomit mai tarziu si totul o lua de la capat. Asta daca ziua de azia vea sa fie ca ziua de ieri. Insa pe drum spre casa ceva m-a intrigat. Mi-au venit in cap tot felul de ganduri dubioase la care nu m-as fi gandit niciodata. Ma gandeam, cat o sa dureze felul meu asta de a trai, nepasare si totul. Era ciudat. Am fost numita de multi o persoana cu o gandire teribilista si mi-am zis, Daca tot gandesc teribilist, ce-ar fi sa si scriu teribilist?

Asa ca m-am dus acasa, mi-am luat jurnalul, mi-era cam rusine de felul in care arata, mai ales ca ma duceam la o editura , i-am dat un branci lui tata sa cadain pat sa se culce o data, si am iesit pe usa. Am ajuns, asa murdara si urat mirositoare la editura si am trantit pe masa cu putere caietul ala jerpelit plin de jeg si cu miros de voma. Am zis, ce-o fi o fi.

Au trecut cinci zile si nu s-a intamplat nimic. de fapt nici nu avea cum sa se intample, daca nu lasasem nici macar unnumar de telefon sau o adresa ceva, idioata de mine. M-am dus la editura si un nene de acolo m-a vazut pe geam si nici macar nu apucasem sa intru si mi-a aratat cartea frate. Imi publicase jurnalul. Imi venea sa ma duc sa ma droghez si apoi sa alerg de nebuna printre masini. Era modul in care ma bucuram eu..

Dupa prima carte publicata, nu va spun daca a avut succes, au urmat altele. Doua dintre ele au fost jurnale in care aberam eu seara secrete de-ale mele care le atribuiam unor persoane imaginare. Nu scriam niciodata ” eu am fost” sau “eu am facut” , acolo de fapt, era realitatea sub o alta forma de realitate.

Aceea a fost cea mai frumoasa zi! Am putut sa-mi schimb viata in numai o zi! Traiam altfel, ma imbracam altfel, devenisem altcineva. Am renuntat de tot la ceea ce fusesem inainte, am lasat totul in urma si m-am mutat intr-o garsoniera, unde tot timpul mi-l petreceam scriind. Pe tata il internasem la un moment dat intr-un fel de azil-spital, asta dupa ce doua zile m-am chinuit sa-l sedez. De fapt l-am drogat dar sa nu mai spuneti la nimeni. Au trecum cam trei ani de atunci. O singura data m-am interesat de el, si inca traia. Acum nu stiu ce s-a intamplat. Sper sa se fi ales praful de el. Daca a murit, sa-i fie tarana usoara, eu nu-l ingrop. Poate il incinereaza aia de la spital, nu stiu, nu ma intereseaza.

De-as avea timp.. caci povestile au inceput sa apara in capul meu..

Eu traiesc dupa urmatoarea formula: “Ce incepe cu bine se termina rau si ce incepe cu rau se termina si mai rau” . E o treaba testata, asa ca mi se pare normal ca atunci cand rad prea mult sa se intample ceva rau , sau cand ma trezesc cu fundul in sus sa ma astept de la un scandal seara.

Dar zilele in care totul iese perfect, nu numai dintr-un singur punct de vedere, sunt zile cu adevarat frumoase. Zile care merita cu adevarat sa ti le reamintesti cu drag si sa le pastrezi frumos in cutiute legate cu snur auriu.

Sambata si duminica, au fost dupa parerea mea, cele mai frumoase zile din ultima vreme, ca sa nu zic din an, sa nu care cumva sa starnesc cine stie ce pareri contrare. Am zambit si am fost cu adevarat fericita si-mi voi aminti intotdeauna privelistea din dimineata Pastelui.

Sambata si duminica au fost zilele mele, zilele noastre.

De fiecare sarbatoare mama face cozonaci. De fiecare data din ce in ce mai buni. Ne-am apucat amandoua pe la 21:00. Dupa ce am facut cu tura la framantat cozonaci, pe la 23:00 i-a lasat la dospit. Deci abia la ora 2:00 intrau la cuptor. M-a luat somnul, si-mi parea asa de rau, pentru ca din primul cozonac care e gata, un sfert e al meu, imediat, asa cald.

Si m-am trezit cu noroc la 5:00 cand mamica mea mai avea un cozonac de scos din cuptor. Si uite-ma pe mine la 5 dimineata, buimaca, mancand cozonac pe marginea patului.

Azi dimineata cand m-am trezit eram chioara de somn dar trebuia sa ma trezesc, ca mamica mea, cum munceste de fiecare sarbatoare in fiecare an, raman eu sa fac curatenie si chestii. Momentan ma aflu in pauza de tigara, dupa spalat geamuri, usi,podele etc..

Cred ca am sa mai fur un sfert de cozonac.